Wir verwenden Cookies, um die Benutzerfreundlichkeit dieser Webseite zu erhöhen (mehr Informationen).

Lu­mea pe care o ob­ser­văm

Pri­vind lu­mea or­ga­nis­me­lor, ob­ser­văm con­cepte cu un ţel strict de­fi­nit: ba­lena este ast­fel do­tată, în­cât ea poate să se scu­funde la 3000 de metri, fără ca atunci când iese la su­pra­faţă să moară de boala sca­fan­dri­lor; iar ciocănitoarea lo­veşte cu ci­o­cul ei într-un pom, fără a i se zdrun­cina creierul.
În ma­jo­ri­ta­tea ca­zu­ri­lor vi­aţa de­pinde de ca­pa­ci­ta­tea func­ţi­o­nală ire­pro­şa­bilă a or­ga­ne­lor (spre ex., inimă, fi­cat, ri­nichi). Or­ga­nele in­com­plete, în tim­pul dez­vol­tă­rii lor sau pe ju­mă­tate dez­vol­tate, nu au nicio va­loare. Cine gân­deşte în mod dar­wi­nist, tre­buie să ştie: evo­lu­ţia nu cunoaşte perspectiva care vizează funcţionarea ulterioară a unui organ.

Multe pă­sări mi­gra­toare dis­pun de un au­to­pi­lot care le con­duce si­gur la ţintă, in­di­fe­rent de con­di­ţi­ile at­mos­fe­rice sau dacă-i zi sau noapte. Spre ex., flu­ie­ra­rul auriu zboară din Alaska pe in­sula Ha­wai, unde ier­nează. Ne­ce­sa­rul ener­ge­tic de 70 g gră­sime pen­tru zbo­rul de 4 500 km este cal­cu­lat la li­mită, pre­vă­zând nu­mai o re­zervă de 6,8 g pen­tru ca­zul unui vânt fron­tal.

Mo­lusca na­u­ti­lus (Na­u­ti­lus pompilius) tră­ieşte la mar­gi­nea externă a unei co­chi­lii de cal­car ră­su­cite, ce are spa­ţiul in­ter­ior îm­păr­ţit în ca­mere. În funcţie de adâncimea dorită, acestea sunt umplute cu aer, astfel că întotdeauna se realizează o stare de plutire la adâncimea dorită. În comparaţie cu ea, submarinele noastre moderne sunt rudimentare şi neîndemânatice. Aceste moluşte se deplasează de regulă la adâncimea de 400 m, însă noaptea se ridică până la 100 m sub nivelul apei.

Unele bac­te­rii microscopice au in­te­grate elec­tro­mo­toare ac­ţi­o­nate de pro­toni, care le per­mit să se de­pla­seze îna­inte sau îna­poi. Într-un spa­ţiu de exact nu­mai şase mi­li­ar­dimi de mm3, bac­te­ria Coli dis­pune de şase mo­toare de fe­lul acesta, un ge­ne­ra­tor de cu­rent, un sis­tem de cal­cu­la­toare şi nu pu­ţine fa­brici chi­mice.
O ce­lulă vie este ex­trem de com­pli­cată şi mai ge­ni­ală de­cât toate ma­şi­nile con­stru­ite de om. În ea au loc con­co­mi­tent mii de pro­cese chi­mice co­or­do­nate şi co­re­late în­tre ele.
În mo­le­cu­lele ADN ale ce­lu­le­lor vii se gă­seşte cea mai mare con­cen­tra­ţie de in­for­ma­ţii. Câte cărţi s-ar pu­tea în­re­gis­tra în gă­mă­lia unui ac, fo­lo­sind această teh­no­lo­gie de sto­care, dacă ele ar con­sta nu­mai din ma­te­rial ADN? Ar în­că­pea 15 bi­lioane de exem­plare! Dacă s-ar pune cărţile unele peste al­tele, s-ar ajunge la o înăl­ţime de 200 mi­lioane de km, iar aceasta ar fi de 500 de ori dis­tanţa de la pă­mânt la lună (≈ 384 000 km).
În uni­ver­sul nos­tru există în jur de 1025 de stele (un 1 cu 25 de zerouri). Pen­tru a le nu­măra, nu ajunge vi­aţa unui om. Dacă am fo­losi pen­tru nu­mă­ra­rea lor un cal­cu­la­tor care face 10 mi­li­arde de ope­ra­ţi­uni pe se­cundă, aces­tuia i-ar tre­bui 30 mi­lioane de ani.

Nu­mai pri­vind aceste exem­ple, orice om cu­ge­tă­tor îşi pune în­tre­ba­rea re­fe­ri­toare la ori­gi­nea tu­tu­ror aces­tor con­cepte ge­ni­ale. Evo­lu­ţia ac­cep­tată de mulţi con­tem­po­rani nu este un răs­puns valabil, deoa­rece ea are ca punct de ple­care ex­clu­siv ma­te­ria – chiar şi pentru in­for­ma­ţia imensă din ce­lulă, su­fle­t şi conştiinţă. Le­gile şti­in­ţi­fice ale in­for­ma­ţiei afirmă că in­for­ma­ţia este ceva imaterial, şi de aceea ea ne­ce­sită în­tot­deauna o sursă in­te­lec­tu­ală, deci un Crea­tor do­tat cu voinţă. In­te­li­genţa şi în­ţe­lep­ci­u­nea pre­zentă în lu­cră­rile crea­ţiei este mai mult de­cât co­ple­şi­toare. De aceea con­clu­zia care re­zultă din lucră­rile crea­ţiei este obli­ga­to­rie. Se pune în­tre­ba­rea:

Unde se află răs­pun­sul ade­vă­rat?

În cadrul ştiinţelor naturii, prin diferite metode de măsurare şi cântărire, este posibil să se cerceteze numai realitatea înconjurătoare în timp şi spaţiu. Se poate referi numai la «Ce a fost creat?», nu «Din ce?».

Răs­pun­sul la a doua în­tre­bare se află în afara po­si­bi­li­tă­ţi­lor ome­neşti, şi de aceea el nu poate fi dat de­cât de Crea­tor. Cu­vân­tul lui Dum­ne­zeu – Bi­blia – ne dă răs­pun­sul încă din pri­mul ei ver­set: «La în­ce­put Dum­ne­zeu a creat…». Ceea ce se po­tri­veşte foarte bine cu ne­ce­si­ta­tea unei surse in­te­li­gente.

Cine este per­soana Crea­to­ru­lui?

Dum­ne­zeu a fost mai îna­inte de tot ceea ce există. Îna­inte să fi exis­tat spa­ţiu, timp şi ma­te­rie, a fost Dum­ne­zeu  care a lu­crat. Pri­vind nu­mai la fraza ci­tată din pri­mul ver­set, s-ar pă­rea că nu­mai Dum­ne­zeu Ta­tăl este Crea­to­rul. Un in­di­ciu im­por­tant că El nu a lu­crat sin­gur re­zultă din continuarea re­la­tă­rii des­pre crea­ţie: «Să fa­cem om…» (Geneza 1:26). A par­ti­ci­pat însă şi Du­hul Sfânt, aşa cum re­zultă din al do­i­lea ver­set al re­la­tă­rii des­pre crea­ţie: «… iar Du­hul lui Dum­ne­zeu plu­tea dea­su­pra ape­lor.» Bi­blia nu amin­teşte to­tul dintr-o dată, ci ade­sea ea ne in­for­mează pas cu pas. În Noul Tes­ta­ment este tra­tată pe larg în­tre­ba­rea «Cine?». Con­form 1 Corinteni 8:6 şi Isus a par­ti­ci­pat ac­tiv la lu­cră­rile crea­ţiei: «…nu este de­cât un sin­gur Dum­ne­zeu: Ta­tăl, de la care vin toate lu­cru­rile, şi pen­tru care trăim şi noi, şi un sin­gur Domn: Isus Hris­tos, prin care sunt toate lu­cru­rile, şi prin El şi noi.»
Cu­vân­tul evre­iesc Elohim din Ge­neza 1:1 este forma de plu­ral a Dum­ne­ze­u­lui Crea­tor. Pu­tem ex­plica cum s-a pro­ce­dat la crea­ţie printr-un exem­plu din vi­aţa de toate zi­lele. Merg cu în­treaga fa­mi­lie cu ma­şina la pri­e­teni. Când se apro­pie tim­pul de ple­care spre casă, eu spun: «Acum tre­buie să ple­căm acasă.» Chiar dacă eu mă ex­prim la plu­ral, lu­crul acesta în­seamnă că nu­mai unul se aşează la vo­lan şi con­duce ma­şina spre casă. Res­tul fa­mi­liei se află şi ea în ma­şină, aşe­zată pe sca­une, dar nu­mai unul con­duce efec­tiv ma­şina: ma­ne­vrează vo­la­nul, ac­ce­le­rează sau frâ­nează.
Acest exem­plu slab ne poate ajuta să în­ţe­le­gem ce vrea să spună Bi­blia că a avut loc la crea­ţie. Dum­ne­zeu a fă­cut lu­mea prin Isus Hris­tos. Lucrul acesta este exprimat clar în Evrei 1:2. Şi la în­ce­pu­tul evangheliei după Ioan este do­cu­men­tat că tot ceea ce există îşi are ori­gi­nea în Isus: «Toate lu­cru­rile au fost fă­cute prin El [= prin Cuvânt = prin Isus]; şi ni­mic din ce a fost fă­cut, n-a fost fă­cut fără El» (Ioan 1:3).

Isus Hris­tos este Crea­to­rul

Des­pre lu­cră­rile creaţiei mai ci­tim şi în Coloseni 1:16–17: «Pen­tru că prin El [Isus Hris­tos] au fost fă­cute toate lu­cru­rile care sunt în ce­ruri şi pe pă­mânt, cele vă­zute şi cele ne­vă­zute: fie sca­une de dom­nii, fie dre­gă­to­rii, fie dom­nii, fie stă­pâ­niri. Toate au fost fă­cute prin El şi pen­tru El. El este mai îna­inte de toate lu­cru­rile, şi toate se ţin prin El.» În lu­mea vi­zi­bilă, ma­te­ri­ală, nu există ni­mic care să nu fi fost fă­cut prin Isus. Este in­clus atât cos­mo­sul uriaş cu ne­nu­mă­ra­tele mi­lioane de ga­la­xii, cât şi cel mai mic de­ta­liu al pro­ce­su­lui ce­lu­lar sau al struc­tu­rii ato­mu­lui. Isus nu este nu­mai Crea­to­rul microcosmosului şi ma­cro­cos­mo­su­lui, ci El este şi su­ve­ran asu­pra lor.

Chiar şi lu­cru­rile in­vi­zi­bile pen­tru noi au fost create de El. El a po­pu­lat ce­ru­rile cu ne­nu­mă­rate crea­turi, pe care Bi­blia le nu­meşte în­geri. După cum în crea­ţia lui Dum­ne­zeu to­tul este în ace­laşi timp com­plex şi or­do­nat, tot aşa este şi în lu­mea in­vi­zi­bilă; aşa cum o do­ve­desc ex­pre­si­ile: sca­une de dom­nii, dre­gă­to­rii, dom­nii şi stă­pâ­niri.

Isus nu este nu­mai Crea­to­rul, ci El este cel care păs­trează lu­mea aceasta. To­tul există prin El. După crea­ţie lu­mea nu a fost lă­sată în voia ei, ci El Se îngrijeşte de ea şi o păs­trează prin cu­vân­tul Său pu­ter­nic. De aceea nu tre­buie să ne te­mem de vreo ca­tas­trofă cos­mică ca­u­zată de co­li­zi­u­nea ste­le­lor şi de dispariţia sau ră­ci­rea soa­re­lui. Isus păs­trează lu­mea până la re­ve­ni­rea Lui.

Omul nu este produsul unei loterii, aşa cum este de pă­rere la­u­rea­tul pre­mi­u­lui Nobel, Jaques Monod, ci noi am fost creaţi cu un scop şi o des­ti­na­ţie pre­cisă – pen­tru Isus! Fără acest ţel, vi­aţa noas­tră este eşu­ată.

Lu­cra­rea de crea­ţie a lui Isus în Ve­chiul Tes­ta­ment

În Pro­verbe 8:22-24, 30 se spune: «Dom­nul m-a fă­cut cea din­tâi din­tre lu­cră­rile Lui, îna­in­tea ce­lor mai vechi lu­crări ale Lui. Eu am fost aşe­zată din veş­ni­cie, îna­inte de orice în­ce­put, îna­inte de a fi pă­mân­tul. Am fost năs­cută când încă nu erau adân­curi, nici iz­voare în­căr­cate cu ape… eu eram Meşterul Lui…» Cu­vân­tul «Meş­ter» arată şi el că Isus a lu­crat ac­tiv la crea­ţie. Ver­se­tul 25 din Psal­mul 102 este re­dat în Noul Tes­ta­ment în Evrei 1:10, şi se re­feră la Isus: «La în­ce­put, Tu, Doamne, ai în­te­me­iat pă­mân­tul; şi ce­ru­rile sunt lu­cra­rea mâi­ni­lor Tale.»

Cum Şi-a fă­cut Crea­to­rul lu­cră­rile Lui?

Dacă în­tre­băm cum a fost fă­cută crea­ţia, Bi­blia ne des­co­peră me­to­dele Crea­to­ru­lui:

•    prin Cu­vân­tul lui Dum­ne­zeu: Psalm 33:6; Ioan 1:1-4
•    din nimic: Evrei 11:3
•    prin pu­te­rea lui Dum­ne­zeu: Ie­re­mia 10:12
•    prin în­ţe­lep­ci­u­nea lui Dum­ne­zeu: Psalm 104:24; Coloseni 2:3
•    con­form voii lui Dum­ne­zeu: Ge­neza 1:26;
Apo­ca­lipsa 4:11
•    prin Fiul lui Dum­ne­zeu: Ioan 1:1-4; Ioan 1:10;
Coloseni 1:15–17
•    con­form cu ca­rac­te­rul lui Isus: Ma­tei 11:29; Ioan 10:11.

Toţi aceşti fac­tori au fost ac­tivi în ca­drul ce­lor şase zile ale crea­ţiei. Ei nu sunt su­puşi le­gi­lor naturii, şi de aceea nu pot fi în­ţe­leşi de­cât prin cre­dinţă. Le­gile na­tu­rii de as­tăzi re­gle­men­tează pro­ce­sele din lu­mea noas­tră, însă ele nu sunt ca­uza, ci efec­tul crea­ţiei.

Ce ne este dat în Isus Hris­tos?

El este fun­da­men­tul pe care ne pu­tem baza vi­aţa noas­tră. O bancă face re­clamă cu slo­ga­nul: «Poţi construi pe aceste pietre». Des­pre Isus pu­tem spune cu ade­vă­rat: «Vă pu­teţi baza pe acest fun­da­ment». To­tul se ba­zează pe Isus: crea­ţia, Bi­blia, cre­dinţa, mân­tui­rea, pa­cea, spe­ranţa, ca­lea spre Ta­tăl, sco­pul vie­ţii.
Hris­tos este stânca tare, de nez­drun­ci­nat (1 Corinteni 10:4), de care se sparg toate sis­te­mele in­ven­tate de oa­meni. Dacă Dum­ne­zeu spune: «Voi dis­truge în­ţe­lep­ci­u­nea ce­lor în­ţe­lepţi…» (1 Corinteni 1:19), lu­crul acesta se în­tâm­plă prin stânca Isus. De ea se zdro­besc ide­o­lo­giile, ate­ismul şi sis­temele evo­lu­ţi­o­niste. Şi adepţii lor vor tre­bui să-şi plece odată ge­nun­chii îna­in­tea aces­tui Domn (Filipeni 2:10), chiar dacă acum ei res­ping cu ve­he­menţă pe «Ar­hi­tec­tul», «De­sig­nerul», «Crea­to­rul» şi «Mân­tu­i­to­rul» lumii.

De ce este te­o­ria evo­lu­ţi­o­nistă aşa de pe­ri­cu­loasă?

Ea nu pro­pagă nu­mai o con­cep­ţie falsă des­pre lume, ci ea ne ia orice spe­ranţă, aşa cum a des­cris aşa de re­u­şit scri­i­to­rul ger­man Jean Paul: «Nu există niciun Dum­ne­zeu … nu­mai un NU ri­gid şi mut! O ne­ce­si­tate veş­nic rece! O în­tâm­plare ne­bu­nească … Aşa cum fi­e­care este sin­gur în ma­rea groapă co­mună a uni­ver­su­lui!»
Teoria evoluţiei afirmă că poate să explice originea lumii acesteia fără un Creator. Drept consecinţă, oamenii devin atei, iar cei cu o concepţie ateistă ajung în iad, aşa cum declară Isus: «Dar cine nu va crede, va fi condamnat» (Marcu 16:16). Alţii încearcă să explice evoluţia drept metodă de lucru a lui Dumnezeu. Dacă însă Dumnezeu ar fi creat prin evoluţie, atunci:

•    nu ar fi existat prima pe­re­che de oa­meni
•    nu ar fi existat niciun pă­cat, căci «agre­si­u­nea este roata vo­lantă care an­tre­nează evo­lu­ţia» (Joachim Illies)
•    Dum­ne­zeu ar fi fo­lo­sit moar­tea ca un mij­loc crea­tor
•    atunci mân­tui­rea prin Isus, care pre­zen­tat pa­ra­lel cu pă­că­to­sul Adam mai este nu­mit şi «ul­ti­mul Adam» (1 Corinteni 15:45), nu ar mai avea niciun sens.

Aceste afir­ma­ţii do­ve­desc că aşa-nu­mita «evo­lu­ţie te­istă» vrea să disloce fun­da­men­tele Bi­bliei, şi deci să o res­pingă. De aceea noi nu pu­tem de­cât să res­pin­gem ca­te­go­ric această idee falsă.

Un gând emo­ţi­o­nant

Eu L-am cunoscut pe Isus, Creatorul tuturor lucrurilor. El este Cel care a existat din veşnicie şi care este Suveranul împărăţiei cerurilor. Lui I-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ (Matei 28:18). Putem noi să înţelegem următorul gând emoţionant? Bărbatul de pe crucea de la Golgota, şi Creatorul acestei lumi şi al oricărei fiinţe, este una şi aceeaşi persoană! În dragostea Lui nemărginită faţă de noi, El S-a lăsat să fie răstignit şi nu S-a apărat, pentru ca prin aceasta să ne deschidă nouă uşa cerului. Cine respinge această dragoste, pierde totul: «… cum vom scăpa noi, dacă stăm ne­pă­să­tori faţă de o mân­tu­ire aşa de mare?» (Evrei 2:3). Cine-L pri­meşte pe El, câş­tigă to­tul: «Cine as­cultă cu­vin­tele Mele şi crede în Cel ce M-a tri­mis, are vi­aţa veş­nică, şi nu vine la ju­de­cată, ci a tre­cut din moarte la vi­aţă» (Ioan 5:24). Roagă-L pe Isus să-ţi ierte păcatele, ca să poţi sta înaintea Lui în ziua judecăţii; acceptă-L pe Creatorul universului Mântuitorul tău, şi urmează-I Lui.

prof. dr. ing. Werner Gitt