Rumänisch / Romanian / româneşte

Pe zidul unei biserici din Tirolul de Sud se află patru cranii. Deasupra lor este următoarea inscripţie: „Cine a fost nebun? Cine înţelept? Cine cerşetor? Cine împărat?“ Într-adevăr: Nu se mai vede nimic din puterea şi bogăţia împăratului. Chiar dacă craniul cerşetorului este alături de cel al împăratului, nimic nu mărturiseşte de sărăcia, zdrenţele şi stomacul lui care-i chiorăia. Parcă suntem tentaţi să mai facem o inscripţie cu afirmaţia: „Moartea îi face pe toţi egali“. Vrem să vedem în continuare dacă ar fi adevărată a doua inscripţie.

Exact înainte de împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui Darwin (1809), pe 31 decembrie 2008, a apărut în ziarul „Die Zeit“, un editorial de două pagini cu titlul „Mulţumim, Darwin!“, urmat de alte patru pagini întregi dedicate numai teoriei evoluţiei. Mulţumirea se adresa unui om şi cărţii lui revoluţionare „Apariţia speciilor“, care apăruse în urmă cu 150 de ani.

Lu­mea pe care o ob­ser­văm

Pri­vind lu­mea or­ga­nis­me­lor, ob­ser­văm con­cepte cu un ţel strict de­fi­nit: ba­lena este ast­fel do­tată, în­cât ea poate să se scu­funde la 3000 de metri, fără ca atunci când iese la su­pra­faţă să moară de boala sca­fan­dri­lor; iar ciocănitoarea lo­veşte cu ci­o­cul ei într-un pom, fără a i se zdrun­cina creierul.
În ma­jo­ri­ta­tea ca­zu­ri­lor vi­aţa de­pinde de ca­pa­ci­ta­tea func­ţi­o­nală ire­pro­şa­bilă a or­ga­ne­lor (spre ex., inimă, fi­cat, ri­nichi). Or­ga­nele in­com­plete, în tim­pul dez­vol­tă­rii lor sau pe ju­mă­tate dez­vol­tate, nu au nicio va­loare. Cine gân­deşte în mod dar­wi­nist, tre­buie să ştie: evo­lu­ţia nu cunoaşte perspectiva care vizează funcţionarea ulterioară a unui organ.

Multe pă­sări mi­gra­toare dis­pun de un au­to­pi­lot care le con­duce si­gur la ţintă, in­di­fe­rent de con­di­ţi­ile at­mos­fe­rice sau dacă-i zi sau noapte. Spre ex., flu­ie­ra­rul auriu zboară din Alaska pe in­sula Ha­wai, unde ier­nează. Ne­ce­sa­rul ener­ge­tic de 70 g gră­sime pen­tru zbo­rul de 4 500 km este cal­cu­lat la li­mită, pre­vă­zând nu­mai o re­zervă de 6,8 g pen­tru ca­zul unui vânt fron­tal.

Mo­lusca na­u­ti­lus (Na­u­ti­lus pompilius) tră­ieşte la mar­gi­nea externă a unei co­chi­lii de cal­car ră­su­cite, ce are spa­ţiul in­ter­ior îm­păr­ţit în ca­mere. În funcţie de adâncimea dorită, acestea sunt umplute cu aer, astfel că întotdeauna se realizează o stare de plutire la adâncimea dorită. În comparaţie cu ea, submarinele noastre moderne sunt rudimentare şi neîndemânatice. Aceste moluşte se deplasează de regulă la adâncimea de 400 m, însă noaptea se ridică până la 100 m sub nivelul apei.

Unele bac­te­rii microscopice au in­te­grate elec­tro­mo­toare ac­ţi­o­nate de pro­toni, care le per­mit să se de­pla­seze îna­inte sau îna­poi. Într-un spa­ţiu de exact nu­mai şase mi­li­ar­dimi de mm3, bac­te­ria Coli dis­pune de şase mo­toare de fe­lul acesta, un ge­ne­ra­tor de cu­rent, un sis­tem de cal­cu­la­toare şi nu pu­ţine fa­brici chi­mice.
O ce­lulă vie este ex­trem de com­pli­cată şi mai ge­ni­ală de­cât toate ma­şi­nile con­stru­ite de om. În ea au loc con­co­mi­tent mii de pro­cese chi­mice co­or­do­nate şi co­re­late în­tre ele.
În mo­le­cu­lele ADN ale ce­lu­le­lor vii se gă­seşte cea mai mare con­cen­tra­ţie de in­for­ma­ţii. Câte cărţi s-ar pu­tea în­re­gis­tra în gă­mă­lia unui ac, fo­lo­sind această teh­no­lo­gie de sto­care, dacă ele ar con­sta nu­mai din ma­te­rial ADN? Ar în­că­pea 15 bi­lioane de exem­plare! Dacă s-ar pune cărţile unele peste al­tele, s-ar ajunge la o înăl­ţime de 200 mi­lioane de km, iar aceasta ar fi de 500 de ori dis­tanţa de la pă­mânt la lună (≈ 384 000 km).
În uni­ver­sul nos­tru există în jur de 1025 de stele (un 1 cu 25 de zerouri). Pen­tru a le nu­măra, nu ajunge vi­aţa unui om. Dacă am fo­losi pen­tru nu­mă­ra­rea lor un cal­cu­la­tor care face 10 mi­li­arde de ope­ra­ţi­uni pe se­cundă, aces­tuia i-ar tre­bui 30 mi­lioane de ani.

Nu­mai pri­vind aceste exem­ple, orice om cu­ge­tă­tor îşi pune în­tre­ba­rea re­fe­ri­toare la ori­gi­nea tu­tu­ror aces­tor con­cepte ge­ni­ale. Evo­lu­ţia ac­cep­tată de mulţi con­tem­po­rani nu este un răs­puns valabil, deoa­rece ea are ca punct de ple­care ex­clu­siv ma­te­ria – chiar şi pentru in­for­ma­ţia imensă din ce­lulă, su­fle­t şi conştiinţă. Le­gile şti­in­ţi­fice ale in­for­ma­ţiei afirmă că in­for­ma­ţia este ceva imaterial, şi de aceea ea ne­ce­sită în­tot­deauna o sursă in­te­lec­tu­ală, deci un Crea­tor do­tat cu voinţă. In­te­li­genţa şi în­ţe­lep­ci­u­nea pre­zentă în lu­cră­rile crea­ţiei este mai mult de­cât co­ple­şi­toare. De aceea con­clu­zia care re­zultă din lucră­rile crea­ţiei este obli­ga­to­rie. Se pune în­tre­ba­rea:

Unde se află răs­pun­sul ade­vă­rat?

În cadrul ştiinţelor naturii, prin diferite metode de măsurare şi cântărire, este posibil să se cerceteze numai realitatea înconjurătoare în timp şi spaţiu. Se poate referi numai la «Ce a fost creat?», nu «Din ce?».

Răs­pun­sul la a doua în­tre­bare se află în afara po­si­bi­li­tă­ţi­lor ome­neşti, şi de aceea el nu poate fi dat de­cât de Crea­tor. Cu­vân­tul lui Dum­ne­zeu – Bi­blia – ne dă răs­pun­sul încă din pri­mul ei ver­set: «La în­ce­put Dum­ne­zeu a creat…». Ceea ce se po­tri­veşte foarte bine cu ne­ce­si­ta­tea unei surse in­te­li­gente.

Cine este per­soana Crea­to­ru­lui?

Dum­ne­zeu a fost mai îna­inte de tot ceea ce există. Îna­inte să fi exis­tat spa­ţiu, timp şi ma­te­rie, a fost Dum­ne­zeu  care a lu­crat. Pri­vind nu­mai la fraza ci­tată din pri­mul ver­set, s-ar pă­rea că nu­mai Dum­ne­zeu Ta­tăl este Crea­to­rul. Un in­di­ciu im­por­tant că El nu a lu­crat sin­gur re­zultă din continuarea re­la­tă­rii des­pre crea­ţie: «Să fa­cem om…» (Geneza 1:26). A par­ti­ci­pat însă şi Du­hul Sfânt, aşa cum re­zultă din al do­i­lea ver­set al re­la­tă­rii des­pre crea­ţie: «… iar Du­hul lui Dum­ne­zeu plu­tea dea­su­pra ape­lor.» Bi­blia nu amin­teşte to­tul dintr-o dată, ci ade­sea ea ne in­for­mează pas cu pas. În Noul Tes­ta­ment este tra­tată pe larg în­tre­ba­rea «Cine?». Con­form 1 Corinteni 8:6 şi Isus a par­ti­ci­pat ac­tiv la lu­cră­rile crea­ţiei: «…nu este de­cât un sin­gur Dum­ne­zeu: Ta­tăl, de la care vin toate lu­cru­rile, şi pen­tru care trăim şi noi, şi un sin­gur Domn: Isus Hris­tos, prin care sunt toate lu­cru­rile, şi prin El şi noi.»
Cu­vân­tul evre­iesc Elohim din Ge­neza 1:1 este forma de plu­ral a Dum­ne­ze­u­lui Crea­tor. Pu­tem ex­plica cum s-a pro­ce­dat la crea­ţie printr-un exem­plu din vi­aţa de toate zi­lele. Merg cu în­treaga fa­mi­lie cu ma­şina la pri­e­teni. Când se apro­pie tim­pul de ple­care spre casă, eu spun: «Acum tre­buie să ple­căm acasă.» Chiar dacă eu mă ex­prim la plu­ral, lu­crul acesta în­seamnă că nu­mai unul se aşează la vo­lan şi con­duce ma­şina spre casă. Res­tul fa­mi­liei se află şi ea în ma­şină, aşe­zată pe sca­une, dar nu­mai unul con­duce efec­tiv ma­şina: ma­ne­vrează vo­la­nul, ac­ce­le­rează sau frâ­nează.
Acest exem­plu slab ne poate ajuta să în­ţe­le­gem ce vrea să spună Bi­blia că a avut loc la crea­ţie. Dum­ne­zeu a fă­cut lu­mea prin Isus Hris­tos. Lucrul acesta este exprimat clar în Evrei 1:2. Şi la în­ce­pu­tul evangheliei după Ioan este do­cu­men­tat că tot ceea ce există îşi are ori­gi­nea în Isus: «Toate lu­cru­rile au fost fă­cute prin El [= prin Cuvânt = prin Isus]; şi ni­mic din ce a fost fă­cut, n-a fost fă­cut fără El» (Ioan 1:3).

Isus Hris­tos este Crea­to­rul

Des­pre lu­cră­rile creaţiei mai ci­tim şi în Coloseni 1:16–17: «Pen­tru că prin El [Isus Hris­tos] au fost fă­cute toate lu­cru­rile care sunt în ce­ruri şi pe pă­mânt, cele vă­zute şi cele ne­vă­zute: fie sca­une de dom­nii, fie dre­gă­to­rii, fie dom­nii, fie stă­pâ­niri. Toate au fost fă­cute prin El şi pen­tru El. El este mai îna­inte de toate lu­cru­rile, şi toate se ţin prin El.» În lu­mea vi­zi­bilă, ma­te­ri­ală, nu există ni­mic care să nu fi fost fă­cut prin Isus. Este in­clus atât cos­mo­sul uriaş cu ne­nu­mă­ra­tele mi­lioane de ga­la­xii, cât şi cel mai mic de­ta­liu al pro­ce­su­lui ce­lu­lar sau al struc­tu­rii ato­mu­lui. Isus nu este nu­mai Crea­to­rul microcosmosului şi ma­cro­cos­mo­su­lui, ci El este şi su­ve­ran asu­pra lor.

Chiar şi lu­cru­rile in­vi­zi­bile pen­tru noi au fost create de El. El a po­pu­lat ce­ru­rile cu ne­nu­mă­rate crea­turi, pe care Bi­blia le nu­meşte în­geri. După cum în crea­ţia lui Dum­ne­zeu to­tul este în ace­laşi timp com­plex şi or­do­nat, tot aşa este şi în lu­mea in­vi­zi­bilă; aşa cum o do­ve­desc ex­pre­si­ile: sca­une de dom­nii, dre­gă­to­rii, dom­nii şi stă­pâ­niri.

Isus nu este nu­mai Crea­to­rul, ci El este cel care păs­trează lu­mea aceasta. To­tul există prin El. După crea­ţie lu­mea nu a fost lă­sată în voia ei, ci El Se îngrijeşte de ea şi o păs­trează prin cu­vân­tul Său pu­ter­nic. De aceea nu tre­buie să ne te­mem de vreo ca­tas­trofă cos­mică ca­u­zată de co­li­zi­u­nea ste­le­lor şi de dispariţia sau ră­ci­rea soa­re­lui. Isus păs­trează lu­mea până la re­ve­ni­rea Lui.

Omul nu este produsul unei loterii, aşa cum este de pă­rere la­u­rea­tul pre­mi­u­lui Nobel, Jaques Monod, ci noi am fost creaţi cu un scop şi o des­ti­na­ţie pre­cisă – pen­tru Isus! Fără acest ţel, vi­aţa noas­tră este eşu­ată.

Lu­cra­rea de crea­ţie a lui Isus în Ve­chiul Tes­ta­ment

În Pro­verbe 8:22-24, 30 se spune: «Dom­nul m-a fă­cut cea din­tâi din­tre lu­cră­rile Lui, îna­in­tea ce­lor mai vechi lu­crări ale Lui. Eu am fost aşe­zată din veş­ni­cie, îna­inte de orice în­ce­put, îna­inte de a fi pă­mân­tul. Am fost năs­cută când încă nu erau adân­curi, nici iz­voare în­căr­cate cu ape… eu eram Meşterul Lui…» Cu­vân­tul «Meş­ter» arată şi el că Isus a lu­crat ac­tiv la crea­ţie. Ver­se­tul 25 din Psal­mul 102 este re­dat în Noul Tes­ta­ment în Evrei 1:10, şi se re­feră la Isus: «La în­ce­put, Tu, Doamne, ai în­te­me­iat pă­mân­tul; şi ce­ru­rile sunt lu­cra­rea mâi­ni­lor Tale.»

Cum Şi-a fă­cut Crea­to­rul lu­cră­rile Lui?

Dacă în­tre­băm cum a fost fă­cută crea­ţia, Bi­blia ne des­co­peră me­to­dele Crea­to­ru­lui:

•    prin Cu­vân­tul lui Dum­ne­zeu: Psalm 33:6; Ioan 1:1-4
•    din nimic: Evrei 11:3
•    prin pu­te­rea lui Dum­ne­zeu: Ie­re­mia 10:12
•    prin în­ţe­lep­ci­u­nea lui Dum­ne­zeu: Psalm 104:24; Coloseni 2:3
•    con­form voii lui Dum­ne­zeu: Ge­neza 1:26;
Apo­ca­lipsa 4:11
•    prin Fiul lui Dum­ne­zeu: Ioan 1:1-4; Ioan 1:10;
Coloseni 1:15–17
•    con­form cu ca­rac­te­rul lui Isus: Ma­tei 11:29; Ioan 10:11.

Toţi aceşti fac­tori au fost ac­tivi în ca­drul ce­lor şase zile ale crea­ţiei. Ei nu sunt su­puşi le­gi­lor naturii, şi de aceea nu pot fi în­ţe­leşi de­cât prin cre­dinţă. Le­gile na­tu­rii de as­tăzi re­gle­men­tează pro­ce­sele din lu­mea noas­tră, însă ele nu sunt ca­uza, ci efec­tul crea­ţiei.

Ce ne este dat în Isus Hris­tos?

El este fun­da­men­tul pe care ne pu­tem baza vi­aţa noas­tră. O bancă face re­clamă cu slo­ga­nul: «Poţi construi pe aceste pietre». Des­pre Isus pu­tem spune cu ade­vă­rat: «Vă pu­teţi baza pe acest fun­da­ment». To­tul se ba­zează pe Isus: crea­ţia, Bi­blia, cre­dinţa, mân­tui­rea, pa­cea, spe­ranţa, ca­lea spre Ta­tăl, sco­pul vie­ţii.
Hris­tos este stânca tare, de nez­drun­ci­nat (1 Corinteni 10:4), de care se sparg toate sis­te­mele in­ven­tate de oa­meni. Dacă Dum­ne­zeu spune: «Voi dis­truge în­ţe­lep­ci­u­nea ce­lor în­ţe­lepţi…» (1 Corinteni 1:19), lu­crul acesta se în­tâm­plă prin stânca Isus. De ea se zdro­besc ide­o­lo­giile, ate­ismul şi sis­temele evo­lu­ţi­o­niste. Şi adepţii lor vor tre­bui să-şi plece odată ge­nun­chii îna­in­tea aces­tui Domn (Filipeni 2:10), chiar dacă acum ei res­ping cu ve­he­menţă pe «Ar­hi­tec­tul», «De­sig­nerul», «Crea­to­rul» şi «Mân­tu­i­to­rul» lumii.

De ce este te­o­ria evo­lu­ţi­o­nistă aşa de pe­ri­cu­loasă?

Ea nu pro­pagă nu­mai o con­cep­ţie falsă des­pre lume, ci ea ne ia orice spe­ranţă, aşa cum a des­cris aşa de re­u­şit scri­i­to­rul ger­man Jean Paul: «Nu există niciun Dum­ne­zeu … nu­mai un NU ri­gid şi mut! O ne­ce­si­tate veş­nic rece! O în­tâm­plare ne­bu­nească … Aşa cum fi­e­care este sin­gur în ma­rea groapă co­mună a uni­ver­su­lui!»
Teoria evoluţiei afirmă că poate să explice originea lumii acesteia fără un Creator. Drept consecinţă, oamenii devin atei, iar cei cu o concepţie ateistă ajung în iad, aşa cum declară Isus: «Dar cine nu va crede, va fi condamnat» (Marcu 16:16). Alţii încearcă să explice evoluţia drept metodă de lucru a lui Dumnezeu. Dacă însă Dumnezeu ar fi creat prin evoluţie, atunci:

•    nu ar fi existat prima pe­re­che de oa­meni
•    nu ar fi existat niciun pă­cat, căci «agre­si­u­nea este roata vo­lantă care an­tre­nează evo­lu­ţia» (Joachim Illies)
•    Dum­ne­zeu ar fi fo­lo­sit moar­tea ca un mij­loc crea­tor
•    atunci mân­tui­rea prin Isus, care pre­zen­tat pa­ra­lel cu pă­că­to­sul Adam mai este nu­mit şi «ul­ti­mul Adam» (1 Corinteni 15:45), nu ar mai avea niciun sens.

Aceste afir­ma­ţii do­ve­desc că aşa-nu­mita «evo­lu­ţie te­istă» vrea să disloce fun­da­men­tele Bi­bliei, şi deci să o res­pingă. De aceea noi nu pu­tem de­cât să res­pin­gem ca­te­go­ric această idee falsă.

Un gând emo­ţi­o­nant

Eu L-am cunoscut pe Isus, Creatorul tuturor lucrurilor. El este Cel care a existat din veşnicie şi care este Suveranul împărăţiei cerurilor. Lui I-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ (Matei 28:18). Putem noi să înţelegem următorul gând emoţionant? Bărbatul de pe crucea de la Golgota, şi Creatorul acestei lumi şi al oricărei fiinţe, este una şi aceeaşi persoană! În dragostea Lui nemărginită faţă de noi, El S-a lăsat să fie răstignit şi nu S-a apărat, pentru ca prin aceasta să ne deschidă nouă uşa cerului. Cine respinge această dragoste, pierde totul: «… cum vom scăpa noi, dacă stăm ne­pă­să­tori faţă de o mân­tu­ire aşa de mare?» (Evrei 2:3). Cine-L pri­meşte pe El, câş­tigă to­tul: «Cine as­cultă cu­vin­tele Mele şi crede în Cel ce M-a tri­mis, are vi­aţa veş­nică, şi nu vine la ju­de­cată, ci a tre­cut din moarte la vi­aţă» (Ioan 5:24). Roagă-L pe Isus să-ţi ierte păcatele, ca să poţi sta înaintea Lui în ziua judecăţii; acceptă-L pe Creatorul universului Mântuitorul tău, şi urmează-I Lui.

prof. dr. ing. Werner Gitt

Mulţi oa­meni îşi pun în­tre­ba­rea re­fe­ri­toare la veş­ni­cie. Lu­crul acesta se ob­servă la aceia care cu­getă la sfâr­şi­tul vie­ţii lor. Ac­triţa ame­ri­cană Drew Barrymore a ju­cat ro­lul prin­ci­pal de co­pil în fil­mul «E. T. Ex­trate­res­trul». Când avea 28 de ani (născ. 1975), a afir­mat: «Dacă voi muri îna­in­tea pi­si­cii mele, să i se dea să mă­nânce ce­nuşa mea. Atunci tră­iesc cel pu­ţin mai de­parte în pi­sica mea». Nu este în­gro­zi­toare această ne­cu­noş­tinţă şi mio­pie refe­ri­toare la moarte?

În tim­pul Dom­nu­lui Isus au ve­nit mulţi oa­meni la El. Pro­ble­mele lor erau în­tot­deauna aproape nu­mai pă­mân­teşti:

•    Zece le­proşi do­reau să fie vin­de­caţi (Luca 17:13).
•    Or­bii do­reau să vadă (Matei 9:27).
•    Un al­tul do­rea să i se ajute să-şi pri­mească moşte­ni­rea lui (Luca 12:13–14).
•    Fa­ri­seii au ve­nit cu în­tre­ba­rea pro­vo­ca­toare, dacă tre­buie să plă­tească sau nu im­po­zit (Matei 22:17).

Nu­mai pu­ţini oa­meni au ve­nit la Isus spre a afla de la El cum se poate ajunge în cer. Un tâ­năr bo­gat a ve­nit la El şi L-a în­tre­bat: «Bu­nule În­vă­ţă­tor, ce tre­buie să fac ca să moşte­nesc vi­aţa veş­nică?» (Luca 18:18). Lui i s-a răs­puns ce tre­buie să facă, anume: să vândă tot, de ce era le­gată inima lui, şi să-L ur­meze pe Isus. Deoarece el era bo­gat, nu a ur­mat sfa­tul pri­mit, iar prin aceasta a re­nun­ţat la cer. Mai erau şi oa­meni care nu că­u­tau ce­rul, dar au fost in­for­maţi des­pre el la în­tâl­ni­rea cu Isus. Ei au folo­sit ime­diat pri­le­jul ofe­rit. Zacheu a do­rit să-L vadă pe Isus, şi el a gă­sit mai mult de­cât se aş­tepta. După vi­zita din casa lui Zacheu – aproape ca la o ca­fea – el a gă­sit ce­rul. Isus a pre­ci­zat: «As­tăzi a in­trat mân­tui­rea în casa aceasta…» (Luca 19:9).

Cum se poate găsi ce­rul?

Din cele spuse până aici se poate pre­ciza:

•    Îm­pă­ră­ţia cerurilor se poate găsi într-o anu­mită zi. Este bine să ştii lu­crul acesta, căci as­tăzi va fi po­si­bil şi pen­tru tine, dragă ci­ti­toare sau ci­ti­tor, să pri­meşti vi­aţa veş­nică de la Dum­ne­zeu.
•    Pri­mi­rea îm­pă­ră­ţiei cerurilor nu este con­diţi­o­nată de vreo faptă per­so­nală.
•    Îm­pă­ră­ţia cerurilor te poate găsi com­plet ne­pre­gă­tit.

Pro­pri­ile noas­tre con­cep­ţii cu pri­vire la in­tra­rea în cer sunt cu to­tul false, dacă nu sunt ba­zate pe afir­ma­ţi­ile lui Dum­ne­zeu. O cân­tă­reaţă afirma într-un cân­tec des­pre un clovn, care re­nunţa la ser­vi­ciul lui în­de­lun­gat într-un circ, ast­fel: «De­si­gur că el ajunge în cer, căci a fă­cut pe mulţi oa­meni să râdă». O do­na­toare bo­gată a con­struit o casă pen­tru să­raci, unde pu­teau să tră­iască gra­tuit 20 de fe­mei. Con­di­ţia era ca fe­me­ile să se roage câte o oră pe zi pen­tru mân­tui­rea su­fle­tu­lui binefăcătoarei lor.

Dar cum ajun­gem noi cu ade­vă­rat în cer?

Spre a răs­punde clar la această întrebare, Dom­nul Isus S-a fo­lo­sit de o pildă. În evanghelia după Luca, ca­pi­to­lul 14, ver­se­tul 16, El vor­beşte des­pre un om (în pildă omul îl re­pre­zintă pe Dum­ne­zeu) care vrea să dea o masă festivă (în pildă ea re­pre­zintă ce­rul), şi tri­mite la în­ce­put nu­mai in­vi­ta­ţii per­so­nale. Toate răs­pun­su­rile sunt de­pri­mante: «Dar toţi au în­ce­put să se se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: ‹Am cum­pă­rat un ogor… Am cum­pă­rat cinci pe­rechi de boi… Toc­mai acum m-am în­su­rat, şi de aceea nu pot veni›». Isus în­cheie pilda cu de­ci­zia gaz­dei: «Căci vă spun că niciunul din cei pof­tiţi nu va gusta din cina mea».
Din cele spuse este clar că ce­rul se poate câş­tiga sau pierde. Lu­crul decisiv este ac­cep­ta­rea sau res­pin­ge­rea in­vi­ta­ţiei. Se poate mai sim­plu ca aşa? De­si­gur că nu! Dacă mulţi oa­meni nu vor ajunge în cer, nu este pen­tru că ei nu ar fi cu­nos­cut ca­lea, ci pen­tru că au res­pins in­vi­ta­ţia.

Pilda celor trei categorii de oameni nu este un model pentru noi, căci niciunul nu acceptă invitaţia şi nu vine la masă. Oare nu se dă masa festivă anunţată? Ba da! După res­pin­ge­rea in­vi­ta­ţiei sunt tri­mise ia­răşi in­vi­ta­ţii peste tot. Nu se mai ti­pă­resc in­vi­ta­ţii cu rame au­rite. Acum este va­la­bilă che­ma­rea: «Ve­niţi!» Şi cine ac­ceptă in­vi­ta­ţia, are un loc asi­gu­rat la masă. Ce se în­tâm­plă? Oa­me­nii vin – chiar foarte mulţi. După câtva timp gazda face bi­lan­ţul: mai sunt încă lo­curi li­bere! El spune slu­jito­ri­lor Lui: «Du­ceţi-vă …! Mai in­vi­taţi ia­răşi!»

Vreau să aplic acum pilda aceasta la noi, căci exact aşa este si­tu­a­ţia noas­tră de as­tăzi. În cer mai sunt lo­curi li­bere, iar Dum­ne­zeu îţi spune: «Vino şi ocupă un loc în cer! Fii în­ţe­lept şi re­zervă-ţi veş­ni­cia! Fă-o chiar as­tăzi!»

Ce­rul este fru­mos de ne­des­cris, de aceea Dom­nul Isus îl com­pară cu o masă festivă. În 1 Corinteni 2:9 se spune: «Lu­cruri pe care ochiul nu le-a vă­zut, ure­chea nu le-a au­zit şi la inima omu­lui nu s-au suit, aşa sunt lu­cru­rile pe care le-a pre­gă­tit Dum­ne­zeu pen­tru cei ce-L iu­besc». Pe pă­mân­tul acesta ni­mic, ab­so­lut ni­mic, nu se poate com­para cu ce­rul. Aşa de ini­ma­gi­na­bil de fru­mos este acolo! Nu cumva să pier­dem această oca­zie, căci ce­rul este foarte pre­ţios. Este cineva care ne-a des­chis uşa ce­ru­lui. Acesta este Isus Hris­tos, Fiul lui Dum­ne­zeu! Nu­mai dato­rită Lui pu­tem să ajun­gem noi acolo aşa de uşor. Acum de­pinde nu­mai de vo­inţa noas­tră. Nu­mai cine este ne­so­co­tit, ca cei trei oa­meni, nu ac­ceptă in­vi­ta­ţia.

Măntuirea se primeşte numai prin Dom­nul Isus Hris­tos

În Fap­tele apos­to­li­lor (cap. 2:21) ci­tim: «Ori­cine va chema Nu­mele Dom­nu­lui [Isus], va fi mân­tuit». Aceasta este una dintre frazele importante ale Noului Testament. Pavel, când se afla în închisoarea din Filipi, a ex­pli­cat gar­dia­nu­lui: «Crede în Dom­nul Isus, şi vei fi mân­tuit tu şi casa ta» (Fapte 16:31). Acest me­saj este con­cis, dar el lu­crează şi schimbă vi­aţa. Gar­dia­nul s-a po­căit chiar în noap­tea aceea.

De la ce salvează Isus? Este esenţial să ştim: de la calea ce duce la pierzarea veşnică, în iad. Despre iad şi cer Biblia spune că acolo oamenii vor fi veşnic. Unul este groaznic, iar celălalt este minunat. Nu există un al treilea loc. La cinci minute după moarte, nimeni nu va mai spune: «Căci morţi sunt cei muriţi» sau «La moarte se sfârşeşte totul». Totul este decis de raportul faţă de Persoana Domnului Isus. Destinul nostru veşnic depinde de Isus Hristos şi de relaţia noastră cu El!

Când am fost într-o călătorie de evanghelizare în Polonia, am vizitat lagărul de la Auschwitz.

În tim­pul ce­lui de-al tre­i­lea im­pe­riu ger­man s-au pro­dus acolo lu­cruri groaz­nice. Din 1942 până în 1944, mai mult de 1,6 mi­lioane de oa­meni, majo­ri­ta­tea iu­dei, au fost ga­zaţi şi apoi arşi acolo. În lite­ra­tură se vor­beşte de «ia­dul de la Auschwitz». În timp ce gru­pul nos­tru vi­zita o ca­meră de ga­zare, unde au fost omo­râţi câte 600 de oa­meni la fie­care şarjă, am cu­ge­tat la această de­nu­mire. Acolo a fost groaz­nic de ne­des­cris. Dar a fost acolo într-ade­văr ia­dul?

Noi am putut să vizităm camera de gazare numai pentru că această grozăvie a încetat în 1945. Instalaţia poate fi acum vizitată, iar acolo nu mai este nimeni chinuit sau otrăvit. Camerele de gazare de la Auschwitz au fost temporare, însă iadul Bibliei este veşnic.

În hala de la intrarea muzeului de astăzi am văzut un tablou cu Domnul Isus Hristos răstignit. Un deţinut şi-a arătat speranţa lui în Cel răstignit, zgâriind cu un cui pe perete. Şi pictorul acesta a murit în camera de gazare, însă el L-a cunoscut pe Isus, Salvatorul. Deşi el a murit într-un loc groaznic, pentru el cerul a fost deschis. Oricum, când cineva ajunge în iadul de care Domnul Isus avertizează insistent în Noul Testament (spre ex.: Matei 7:13; Matei 5:29-30; Matei 18:8), nu mai există nicio scăpare şi nicio salvare.Deoarece în comparaţie cu Auschwitz, iadul funcţionează veşnic, nici nu îl poate vizita nimeni.

Şi ce­rul este veş­nic. Iar acesta este lo­cul unde vrea să ne ducă Dum­ne­zeu. De aceea acceptă in­vi­ta­ţia de a ajunge în cer. Cheamă Nu­mele Dom­nu­lui, pen­tru ca ast­fel să-ţi re­zervi ce­rul!

Într-o zi, după ce am ţi­nut o pre­dică, am fost în­tre­bat de o fe­meie ne­li­niş­tită: «Chiar se poate re­zerva ce­rul? Sună ca într-o agen­ţie de vo­iaj!» Am apro­bat-o, spunându-i: «Cine nu re­zervă, nu ajunge la ţintă. Dacă vrei să ajungi pe in­sula Ha­wai, tre­buie să ai un bi­let va­la­bil de avion». Ea m-a în­tre­bat: «Dar bi­le­tul de avion tre­buie plă­tit, nu-i aşa?!» – «Da, şi bi­le­tul spre cer! El este însă aşa de scump, în­cât ni­meni din noi nu-l poate plăti. Pă­ca­tul nos­tru este acela care ne îm­pie­dică. Dum­ne­zeu nu în­gă­duie în ce­rul Lui niciun pă­cat. Cine vrea ca după vi­aţa aceasta de aici să pe­treacă veş­ni­cia cu Dum­ne­zeu, tre­buie să fie mai în­tâi eli­be­rat de vina pă­ca­tu­lui lui. Eli­be­ra­rea poate fi fă­cută nu­mai de o per­soană fără pă­cat – iar această per­soană este Isus HRIS­TOS. Nu­mai El poate plăti! Iar El a plă­tit cu sân­gele Său, prin moar­tea Sa pe cruce».

Deci, ce pot să fac eu ca să ajung în cer? Dum­ne­zeu ne adre­sează astăzi şi nouă in­vi­ta­ţia Lui de sal­vare. Multe lo­curi din Bi­blie ne in­vită in­sis­tent să răs­pun­dem che­mă­rii lui Dum­ne­zeu:

•    «Stră­du­iţi-vă să in­traţi pe uşa cea strâmtă!» (Luca 13:24).
•    «Po­că­iţi-vă, căci îm­pă­ră­ţia cerurilor este aproape!» (Matei 4:17).
•    «In­traţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este ca­lea care duce la pier­zare, şi mulţi sunt cei care in­tră pe ea. Dar strâmtă este poarta, în­gustă este ca­lea care duce la vi­aţă, şi pu­ţini sunt cei ce o află» (Matei 7:13-14).
•    «Apucă vi­aţa veş­nică la care ai fost che­mat…» (1 Timotei 6:12).
•    «Crede în Dom­nul Isus, şi vei fi mân­tuit tu şi casa ta…» (Fapte 16:31).

Toate aces­tea sunt in­vi­ta­ţii in­sis­tente, care ar tre­bui să ne tre­zească. Din text se ob­servă se­rio­zi­ta­tea, fer­mi­ta­tea şi ur­genţa lor. Pro­ce­dăm cum tre­buie, dacă răs­pun­dem in­vi­ta­ţiei cu o ru­gă­ci­une care ar pu­tea suna ast­fel:

«Doamne Isuse, astăzi am citit că numai prin Tine pot ajunge în cer. Eu doresc să fiu cândva cu Tine în cer. De aceea, Te rog, scapă-mă de iad, în care aş ajunge pentru veşnicie, datorită vinii mele. Pentru că m-ai iubit aşa de mult, ai murit pentru mine pe cruce şi ai plătit vina păcatelor mele. Tu îmi cunoşti toate păcatele – din copilăria mea. Tu cunoşti orice păcat, de care sunt conştient, dar şi pe acelea care le-am uitat de mult. Tu cunoşti tot ceea ce am eu în inimă. Eu sunt înaintea Ta ca o carte deschisă. Nu pot ajunge în cer în starea mea actuală. Te rog, iartă-mi păcatele, pe care le regret din inimă. Intră în viaţa mea şi înnoieşte-o. Ajută-mă să renunţ la tot ce nu-Ţi este plăcut Ţie şi dăruieşte‑mi obişnuinţe noi, binecuvântate de Tine. Deschide‑mi Cuvântul Tău, Biblia. Ajută-mă să înţeleg ce vrei să-mi spui, şi dă-mi o inimă ascultătoare, spre a putea face ce-Ţi este plăcut Ţie. Fii Tu de acum încolo DOMNUL meu. Vreau să Te urmez. Te rog, arată-mi calea pe care trebuie să merg în toate domeniile vieţii mele. Îţi mulţumesc că m-ai ascultat, că pot să fiu acum un copil al lui Dumnezeu, care odată va fi cu Tine în cer. Amin.»

prof. dr. ing. Werner Gitt

Catastrofa primară

Lumea noastră este bântuită tot mereu de catastrofe. Scufundarea Titanicului a costat viaţa a 1.522 de persoane, cel de al doilea război mondial a costat viaţa a 50 de milioane de oameni, iar prin tsunami din decembrie 2004 au murit în jur de 160.000 de oameni. Însă catastrofa primară a fost păcatul iniţial, căderea în păcat din grădina Eden. Exprimat altfel, a fost momentul când Adam şi Eva I-au întors spatele lui Dumnezeu, pentru a-şi trăi propria viaţă. Consecinţa acestei alegeri a fost ruperea relaţiei lor cu Dumnezeu, şi ea este cauza tuturor celorlalte rele. Biblia spune că de atunci omul este despărţit de Dumnezeu şi se îndreaptă spre pierzarea veşnică. Dumnezeu nu poate permite păcatul în prezenţa Sa, pentru că păcatul dă naştere la suferinţă şi moarte. Cerul n-ar mai fi cer, dacă ar ajunge păcatul în el.

În timpul nostru influenţat de ştiinţă, minunile apar la prima vedere irealiste. În special partea a doua a secolului trecut a adus cunoştinţe şi succese în ştiinţă şi tehnică, care au deschis drumuri noi:

Oamenii caută să evite tema „Dumnezeu“, dar nu vor reuşi să o evite complet.
Ateii au vrut să afişeze pe autobuzele din Londra reclame care afirmau că „nu există Dumnezeu“. Ei nu au reuşit, datorită legii englezeşti a publicaţiilor, care prevede că se poate face reclamă numai la ceva care este demonstrat în mod concret. Însă niciunul dintre împotrivitori nu a putut demonstra că nu există Dumnezeu. Ca soluţie, ei au modificat sloganul lor astfel: „Probabil nu există Dumnezeu“. Drept consecinţă, reclama lor conţine implicit probabilitatea că există Dumnezeu, ceea a determinat pe unii să-şi pună întrebarea: Există Dumnezeu?