Prof. Dr. Werner Gitt
Wir leben im 21. Jahrhundert und haben gerade in den letzten Jahrzehnten von überwältigenden Erfolgen der Wissenschaft gehört: Dem Menschen gelang der Flug zum Mond, das Schaf Dolly wurde geklont und das Genom des Menschen sequenziert.
Kann man in solch aufgeklärter Zeit noch an die Wunder der Bibel glauben? Sind die Auferstehung der Toten, die plötzliche Heilung von Schwerkranken oder physikalische Wunder wie die augenblickliche Stillung des Sturmes auf dem See Genezareth dem heutigen Menschen noch zumutbar? Der Autor und Wissenschaftler Werner Gitt geht in dieser Schrift auf diese und ähnliche Fragen ein.
Dieses Traktat eignet sich besonders gut zur Weitergabe an suchende Menschen!
10 Seiten, Best.-Nr. 126-6
Dieses Traktat steht derzeit nur als Download zur Verfügung. Ab einer Bestellmenge von 1.000 Stück geben wir es für Sie gern in den Druck. Bitte wenden Sie sich an uns! / This tract is currently only available as a download. But we will gladly go to print for an order of 1,000 or more. Please contact us!
În timpul nostru influenţat de ştiinţă, minunile apar la prima vedere irealiste. În special partea a doua a secolului trecut a adus cunoştinţe şi succese în ştiinţă şi tehnică, care au deschis drumuri noi:
Aceste câteva exemple pot crea impresia că posibilităţile omeneşti sunt practic nelimitate. Datorită credulităţii ştiinţifice, mulţi contemporani au probleme când este vorba de Biblie. Ei contraargumentează că în „Cartea cărţilor“ sunt scrise multe lucruri care nu pot fi înţelese, ca spre ex.:
Voi analiza fenomenul minunilor şi voi răspunde la întrebarea dacă omul modern al secolului al XXI-lea poate să mai creadă aşa ceva. Ca prim pas, voi formula iniţial ca răspuns pentru minuni o definiţie provizorie D1:
D1: O minune este ceva surprinzător, care are loc dintr-odată şi pe neaşteptate, şi contrazice observaţiile noastre obişnuite.
Această întrebare ne ajută să facem o deosebire distinctă între minuni (ceva neaşteptat) şi ne-minuni (ceva aşteptat). Toate evenimentele din lumea noastră au loc într-un cadru de constante bine stabilite. Aceste hotărâri neschimbate sunt numite legi naturale sau legile naturii. Din ceea ce se ştie, legile naturii sunt constante – ele sunt neschimbate de la stabilirea lor la creaţie. Ele permit un larg cadru liber pentru nenumărate invenţii tehnice, şi exclud ca nerealizabile multe procese imaginate de noi.
Mai putem noi să ne mirăm de efectivitatea legilor naturii? Ele realizează lucruri uriaşe! Nu de mult, când am fost în portul Hamburg, am urmărit un vapor care se deplasa încet în rada portului. Imediat mi-am amintit de o lege a naturii care a fost observată deja de Arhimede (287-212 î. H.): „Un corp scufundat într-un lichid în repaus este împins de jos în sus cu o forţă verticală egală numeric cu greutatea lichidului dislocat de acel corp.“
Suntem conştienţi ce lucru deosebit este acesta? Spre ex., dacă se urcă la bord un şobolan, vaporul reacţionează imediat, şi se mai scufundă puţin în apă, încât apa dislocată corespunde exact greutăţii şobolanului. Dacă am vrea să calculăm cât se scufundă vaporul în apă, nu am putea-o face. Nu cunoaştem forma exactă a vaporului, în unele locuri vopseaua este cojită, şi poate o parte din elice este ieşită din apă. Însă trebuie ţinut cont de toate aceste aspecte, deoarece ele trebuie incluse în calcul. În realitate lucrul acesta are loc prompt, şi anume într-un mod exact. Cine porunceşte moleculelor de apă să se dea puţin la o parte, astfel ca vaporul să se scufunde corespunzător greutăţii şobolanului?
Legea aceasta nu este valabilă numai pentru un vapor din portul Hamburg, ci pentru toate vapoarele din lume. Ea este valabilă pentru răţuşca-jucărie din cadă, dar şi pentru o raţă adevărată de pe lac sau râu. Datorită formei şi structurii incalculabile a penelor, nimeni nu poate calcula cât se scufundă o raţă. Cine se îngrijeşte să calculeze permanent condiţiile pentru această lege a naturii, aşa de simplu formulată şi cu urmări aşa de complicate, astfel încât ele să fie împlinite exact, oricând şi oriunde? Trebuie să existe cineva care să facă aceste calcule şi care apoi să le aplice în cazul legii de mai sus!
Există într-adevăr Cineva care Se îngrijeşte de respectarea legilor naturii. Despre El citim în Biblie, în Coloseni 1:17: „Şi toate se ţin prin El“. Cel care păstrează toată lumea este şi Cel care a creat toate lucrurile: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute … Toate au fost făcute prin El şi pentru El.“ (Coloseni 1:16). Acest Unul, care este Creatorul tuturor lucrurilor, este şi Cel care ţine, păstrează toate lucrurile – Isus Hristos! Altfel spus, Isus are puterea supremă asupra tuturor lucrurilor din microcosmos şi din macrocosmos.
Creaţia însăşi este un eveniment care nu a avut loc cu ajutorul legilor naturii. Aici Dumnezeu a creat totul prin atotputernicia Cuvântului Său, puterea şi înţelepciunea Sa. El nu a avut nevoie de nicio lege naturală. Astfel că legile naturii nu sunt cauza, ci numai rezultatul creaţiei. Toate legile naturii şi-au „început activitatea“ după terminarea creaţiei, astfel încât toate procesele care au loc în natură se desfăşoară conform acestor legi. Isus este Garantul că ele sunt împlinite întotdeauna şi pretutindeni. Pentru aceasta El nu are nevoie de calculator sau de alte mijloace ajutătoare. Este suficient cuvântul puterii Lui. De aceea în Evrei 1:3 se spune că El „… ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui.“ Această activitate de păstrare a lui Isus este exprimată din punct de vedere ştiinţific prin legile naturii. În totalitatea lor, legile naturii formează un cadru fix, în care se desfăşoară toate procesele din lumea aceasta.
Practic, legile naturii îndeplinesc funcţia de „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“, care decide dacă în lumea noastră este permis sau nu un proces. Deşi noi oamenii nu putem copia majoritatea proceselor complexe şi minunate din creaţia noastră (spre ex., modul de funcţionare a creierului, dezvoltarea embrionară), totuşi ele nu lezează nicio lege a naturii. Deoarece procesele acestea au loc conform aşteptărilor noastre, cele mai complexe şi neînţelese lucruri din lumea noastră nu sunt clasificate drept minuni. Conform acestor raţiuni referitoare la minuni, alături de definiţia D1 se poate formula definiţia D2:
D2: Minunile sunt acele evenimente în timp şi spaţiu care au loc în afara cadrului legilor naturii noastre.
Noi oamenii nu putem face nimic prin care să desfiinţăm legile naturii. De aceea oamenii nu pot face minuni. Biblia relatează de nenumărate situaţii în care Dumnezeu sau Isus au făcut minuni, spre ex.:
Precizare: Când totuşi oamenii pot să facă lucruri care sunt în afara cadrului legilor naturii, atunci ei acţionează prin alte puteri. Fie ei sunt
Dumnezeu poate acţiona în cadrul legilor naturii, dar de regulă în afara lor. În Iacov 5:17-18 se relatează despre Ilie, prin rugăciunea căruia a fost oprită ploaia 3½ ani, iar după o altă rugăciune a început imediat să plouă. Dumnezeu a acţionat şi s-a împlinit voia Sa. Însă din punctul de vedere al unui meteorolog, aici nu este încălcată nicio lege a naturii.
În epoca iluminismului au fost căutate toate textele biblice, spre a se constata dacă evenimentele relatate în ele puteau fi explicate în mod natural. Minunile din afara cadrului legilor naturii au fost respinse ca fiind imposibile, iar relatările biblice etichetate lapidar drept neadevărate.
În majoritatea cazurilor, evenimentele Bibliei nu vor şi nu pot fi înţelese în cadrul legilor naturii. Dumnezeu acţionează suveran. El a emis legile naturii, de aceea El nu Se supune lor. Activitatea Lui nu are nicio restricţie, deoarece „la Dumnezeu nimic nu este imposibil“ (Luca 1:37). Întotdeauna se face voia Sa.
Însăşi creaţia, aşa cum este ea descrisă în Geneza 1, este prima minune descrisă în Biblie. În lucrarea Sa creatoare de şase zile, Dumnezeu face după ideile şi planul Său un cosmos minunat şi toate felurile de viaţă de pe pământ.
Venirea pe pământ a Fiului lui Dumnezeu ca om este o minune extraordinară şi un secret divin: Fecioara Maria rămâne însărcinată prin Duhul Sfânt. Astfel Isus vine în lumea noastră ca om, fiind în acelaşi timp Fiul lui Dumnezeu şi Fiul omului. Prin moartea Sa pe cruce El plăteşte pentru vina noastră, şi astfel devine Garantul nostru pentru viaţa veşnică.
Învierea lui Isus este un alt eveniment marcant, care nu poate fi explicată prin nicio lege naturală. Orice încercare de explicaţie pe cale biologică sau medicală eşuează. Învierea este şi rămâne lucrarea deosebită a lui Dumnezeu, şi ea are loc în afara legilor naturii.
Minunile lui Isus sunt legate indisolubil de predicile Sale. El nu a venit din cer cu un paşaport pe care scria „Fiul lui Dumnezeu“, ci El S-a legitimat ca Trimisul lui Dumnezeu prin autoritatea cuvintelor şi lucrărilor Lui. Autoritatea Sa de Creator, Mântuitor şi Împărat veşnic este subliniată prin minunile şi semnele care L-au însoţit. Ele sunt partea componentă principală a misiunii şi învăţăturii Sale.
După cele amintite până aici, pentru minunile divine se poate formula mai exact definiţia D3:
D3: Minunile sunt fapte şi evenimente surprinzătoare şi extraordinare, pe care le face Dumnezeu sau Fiul Său Isus Hristos, majoritatea dintre ele producându-se în afara cadrului legilor naturii.
Contrar celor realizate cu puteri demonice, minunile lui Dumnezeu slujesc:
Printre cele mai mari minuni din timpul nostru se numără şi acceptarea de către oameni a chemării lui Isus, care le asigură viaţa veşnică. În cazul acesta nu este necesar să fie desfiinţate legile naturii, ci modul vechi de gândire trebuie înlocuit printr-un mod nou. În Fapte 16:23-34 este descris prin exemplul temnicerului transformarea stării „departe de Dumnezeu“, în starea de credinţă. La întrebarea lui „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?“, Pavel şi Sila îi răspund: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta!“
De ce nu spune Pavel «Crede în Dumnezeu?» Cu siguranţă că temnicerul ar fi răspuns: «Avem destui zei în Grecia – Zeus, Cronos şi Rea, Poseidon, Hades, Apolo, Artemis şi Hermes». Însă Pavel Îl numeşte pe Isus cel răstignit şi înviat. Mântuirea şi viaţa veşnică pot fi primite numai prin El. La întrebarea temnicerului referitoare la mântuire nu exista decât un singur răspuns, atunci şi astăzi: «Isus!» Temnicerul a înţeles, şi L-a primit pe Isus ca Mântuitor. Este remarcabil cât i-a trebuit acestui om să se decidă. El a auzit la miezul nopţii pentru prima dată despre calea mântuirii. Cred că Pavel şi Sila i-au explicat amănunţit despre mântuirea prin Isus Hristos. Dar chiar dacă se presupune că ei au vorbit mai multe ore, el s-a decis în decurs de o zi. Lucrul acesta poate fi o încurajare pentru un cititor care aude Evanghelia pentru prima dată. Pentru a te pocăi nu este nevoie să asculţi 23 sau 168 de predici. Puterea Evangheliei lucrează imediat. În cazul «minunii credinţei» nu trebuie învinse legile naturii. Aproape întotdeauna este greu de învins zidurile voinţei noastre, peste care trebuie să sărim:
Efectul la cel care crede depăşeşte orice înţelegere umană imaginabilă şi neimaginabilă. El trece de pe calea pierzării, pe calea mântuirii; şi în aceeaşi zi devine cetăţean al cerului: „Cetăţenia noastră este în ceruri“ (Filipeni 3.20). În aceasta se vede că să ajungi să crezi personal în Isus Hristos, adică să te pocăieşti, este cel mai mare lucru care se poate produce în viaţa noastră. Decide-te chiar astăzi pentru o viaţă cu Isus Hristos! Prin următoarea rugăciune (ca model) poţi accepta această credinţă salvatoare şi rezerva un loc în cer:
„Doamne Isuse, şi eu vreau să ajung odată în împărăţia cerurilor. Te rog, curăţă-mă de orice mândrie şi de toate păcatele din viaţa mea. Eu cred că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, şi că ai venit în chip de om pe pământul acesta. Cred că ai murit pentru mine şi ai înviat. Tu eşti Mântuitorul meu. Mă încredinţez Ţie şi Te primesc în viaţa mea. Te rog, vino în viaţa mea. Te rog, vino în inima mea, fii Domnul vieţii mele şi condu-mă până la ţelul stabilit de Tine. Amin!“
prof. dr. ing. Werner Gitt